Ofsaid. Planuri, goluri și puncte

16 iulie – 12 septembrie
/SAC @ MINCU GALLERY

curator: Alex Radu
design grafic/expozițional: Justin Baroncea, Horia Lungescu, Ioana Naniș, Larisa State
asistență producție: Răzvan Țurcanu
echipa /SAC: Iulian Cristea, Lidia Dobrea, Anne Marie Lolea, Elena Maxemciuc

artiști: 111invers1, Kader Attia, Justin Baroncea, Ioana & Matei Branea, Ion Bîrlădeanu, Pelle Cass, Sergiu Chihaia, Iulian Cristea, Nicolae Comănescu, Călin Dan, Willi Dorner, Anca Vintilă Dragu, Marcin Dudek, Harun Farocki, Neville Gabie, Dimitrie Luca Gora, Douglas Gordon & Philippe Parreno, Dumitru Gorzo, Camille Henrot, Miloš Jovanović, Hortensia Mi Kafchin, Michael Kliën, Mauricio Limón, Andrei Nițu, Linda Ottosson, Anri Sala, Karin Sander, Șerban Savu, Sandra Schäfer, Mara Schlecht, Massinissa Selmani, Denis Starkovsky, Mircea Suciu, Rebeca Ulici, Mihai Zgondoiu

Expoziția este organizată de /SAC - Spațiul de Arta de Contemporană și poate fi vizitată până pe 12 septembrie la /SAC @ MINCU GALLERY (str. Academiei nr. 18-20) de luni până sâmbătă, între orele 14 și 20.

Mulțumim Ambasadei Suediei, Institutului Polonez, Institutului Francez, Goethe-Institut, Institutului Cervantes, Forumului Cultural Austriac și Cărturești Modul pentru sprijinul acordat

Offside / Ofsaid. Planuri, goluri și puncte
un pre/text de Alex Radu

Într-un moment în care mare parte din atenția globală este co-mutată pe o competiție sportivă (Turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal), propunem o meditație asupra rezonanței si rezilienței. Dacă prima expoziție a programului curatorial al /SAC @ MINCU GALLERY a explorat „Rhythmic Stress” ca pe o descărcare a fluxurilor individuale și a respirației „în lume”, cea de-a doua expoziție propune o continuare fluidă către mecanica grupurilor și efortul colectiv. Trecem de la „cum respirăm” la „cum ne corelăm mișcările” pentru a produce și înțelege forme/spații și ritmuri/reguli comune, dimpreună.

Sportul de echipă (precum și, mai general, munca și creația colectivă), perceput ca „arhitectură vie”, devine metafora supremă a con-lucrării. Terenul de joc este activat prin reguli care dictează fluxuri, colaborări și co-prezențe; acestea devin coregrafie și creează „geometrii de lucru” in/vizibile. Este o formă de „sym-poiesis" (Donna Haraway), o „facere-împreună”, un joc în care rezultatul nu aparține niciunui individ, ci întregului.

Această abordare rezonează cu modul în care preocupări comune din discipline artistice diferite (artele vizuale și cele performative, filmul și arhitectura) co-există și con-lucrează în cadrul acestui program curatorial.

Explorăm competitivitatea, dar o facem prin filtrarea mizei care aduce suferință, propunând o distincție clară între Competitivitate și Polarizare-Agresiune-Toxicitate. Ne interesează ce ne desparte și ce ne aduce împreună, co-prezențe, diversitatea și togetherness-ul, pluralitatea care revendică performativ spațiul public (Judith Butler) dar și acea dimensiune de playfulness regăsită în joc. Pe de altă parte, competiția rămâne generatoare de stres ritmic: vorbim, de exemplu, despre ritmul efortului, despre alternanța între repaus și intensitate maximă, despre presiunea timpului, echivalent al deadline-urilor din arhitectură sau al ritmurilor cadrelor în film. Însă acest „stres” al ritmului este tocmai ceea ce permite individului să simtă prezența celuilalt, transformând rezonanța dintr-un simplu ecou într-o vibrație responsivă (Hartmut Rosa). Titlul însuși, Ofsaid, reprezintă un moment de tensiune în ritm, o „eroare” de poziționare care alterează-oprește fluxul, forțând o re-evaluare in compoziția grupului.

Căutăm acel „compoziționism” (Bruno Latour) capabil să construiască o lume comună fără a recurge la polarizare-agresiune, pentru că „civilizația este un performance, un construct fragil susținut prin iluzie împărtășită, obicei și necesitate” (Charles Moore, pentru expoziția /SAC „Notes from Underground” la Malmaison). Trăim o contemporaneitate a diferențelor într-o lume care ne polarizează, un sistem care tinde să ne pună în competiție mai degrabă decât să ne ghideze spre a ne percepe ca parte din compoziții antropo-socio-politice și compoziții human-nonhuman (referință la expoziția /SAC „Individual All-Around" la Timișoara Capitala Culturală Europeană 2023).

Ar trebui să ne planificăm viitorul în cadrul unei agregări reimaginate a diferențierilor noastre (Terry Smith), o alternativă la universalismul omogenizator prin îmbrățișarea acelei Mondialité (conceptul lui Édouard Glissant explorat de Hans Ulrich Obrist), o deschidere globală care nu șterge particularitățile, ci le pune în dialog. „Terenul”, spațiul expoziției, un spațiu al togetherness-ului și al reprezentărilor, poate transforma stadionul/arena dintr-un loc al capturii într-un laborator de coregrafie socială (Michael Kliën), cu corpuri „arhive politice” (Paul B. Preciado) re-mapate/re-curatoriate, „poluate”/„contaminate” constant de norme și interacțiuni, de istoriile întâlnirilor noastre (Anna Lowenhaupt Tsing). Mişcările noastre transformă calitativ spațiul comun în sine (Erin Manning), iar co-ritmurile sunt forța de frecare din relații, o forță care produce energie.

Și, desigur nu întâmplător, în paralel cu o geometrie-gramatică vizuală arheologică a lui Aby Warburg, acest text curatorial pentru o expoziție viitoare își propune să construiască „geometrii de lucru” in/vizibile (în zoom-in/zoom-out) între citate-discursuri contemporane și expoziții-preocupări-explorări (colaborative) ale /SAC în diferite spații-contexte, urmărind o coerență programatică ce forează intersecția dintre artă/reprezentare și viața individuală și colectivă.

-

un pre/text curatorial de Alex Radu, care citează:

“Sym-poiesis is a word proper to complex, dynamic, responsive, situated, historical systems. It is a word for worlding-with, in company. Sym-poiesis enfold autopoiesis and renders it generative and open.” (Donna Haraway - Staying with the Trouble: Making Kin in the Chthulucene, 2016)

“Compositionism takes up the task of searching for what is a common world... It emphasizes that things have to be put together (latin componere) while retaining their heterogeneity.” (Bruno Latour – An Attempt at a Compositionist Manifesto, 2010)

“What makes our experience of contemporaneity today distinct from that of earlier times? I believe that we have to find, with increasing urgency, our futures entirely within a reimagined aggregation of our differences.” (Terry Smith)

“Plural action forms the space of appearance... bodies in their plurality lay claim to the public, and that claim is a performative one, enacting the very public space for which it pleads.” (Judith Butler: Notes Toward a Performative Theory of Assembly, 2015)

“Collaboration means working across differences, which leads to contamination. Without collaborations, we all die.”
“Collaboration is work across differences, yet this is not the innocent diversity of self- contained evolutionary tracks. The evolution of our “selves” is already polluted by histories of encounter; we are mixed up with others before we even begin any new collaboration.” (Anna Lowenhaupt Tsing, The Mushroom at the End of the World)

“Civilization is a performance, a fragile construct upheld by shared illusion, habit, and necessity.” (Charles Moore for “Notes from Underground” at /SAC @ Malmaison, 2025)

“Contemporaneity today consists of countless simultaneous ways of being, creating, seeing, and appreciating the same world, but also of social and cultural pluralities. And we try to keep up, each in his own way, with a Present that becomes, in its fast, unpredictable, incessant evolution, as incomprehensible as a hyperobject. We live a contemporaneity of differences, in a world that divides and polarizes us, in a system that tends to put us in competition rather than guide us to see ourselves as part of a composition.

Then, what could the concept of composition (still) mean today? In contemporary art, in socio-political dynamics, in our personal lives? Can we envision ourselves together, in compositions, inspired by the coexistence of today's art worlds' multitude (and variety) of medialities, approaches, artistic, curatorial, and institutional discourses, where these elements do not negate or cancel each other out?

How can the (international) exhibition and the exhibition space, as a place of togetherness, become an intersection of today's major art themes: the imperative need for composition/aggregation of communalities/similarities and differentiations, for inclusion, collaboration, and non-hierarchical acceptance, decolonization, and decentering?

The exhibition space is more than a white cube (hosting an exhibition that could have taken place anywhere else) and becomes a place where artists and their works intersect/come together with their practices and discourses, with the other exhibition makers (curators, collaborators and exhibition designers) with their visions, with/in the space-as-context with its own historical temporalities included, with institutional discourses, and later with the visitors and their ways of seeing/receiving/assimilating. The exhibition is thus a place of togetherness, a shared space of connection, composing and composition. We enter the exhibition space with all our current temporealities that shape us personally, that enrich and individuate us, and that are (still/once again) opened in the present moment. We per/re-ceive all the tangent temporealities of those we intersect with in the exhibition/ encounters space. The composition extends into non-specific, contextual temporealities such as the pandemic or the wars in Ukraine and Gaza, into all the hyperobjects that exceed our spatio-temporal perception (when/where they begin/end), but whose existence leave an imprint on us, such as Anthropocentrism, Climate Change or Capitalism.

INDIVIDUAL ALL-AROUND thus proposes an (esthetic) meditation on/approach to the way in which we can bring the paradigm of composition/harmony from the (audio-) visual and performative arts into our hypercomplex contemporary existence. Let’s imagine ourselves together in anthropo-socio-political compositions of multiple narratives, in human-nonhuman compositions, and find our own individuations in compositions of coexistent tempor(e)alities.” (Alex Radu, for “Individual All-Around” /SAC exhibition in Timișoara - European Capital of Culture 2023)